Dezbaterea „We are Europe” # 2

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Evenimente > Dezbaterea „We are Europe” # 2

[RO] Asociaţia Timișoara – Capitală Culturală Europeană, în parteneriat cu ZURY Association, a organizat în data de 30 mai a.c, dezbaterea „We are Europe” # 2. 

Tineri voluntari din Estonia, Franţa, Italia, Spania, Turcia au dezbătut despre cum putem face sport în Timișoara. Valentin Mureșan din partea Asociaţiei Alergotura  a vorbit despre modalităţile de a face sport în spaţiile publice cu un minimum de echipament, dar alături de alţi alergători.

Paul Cojocaru a vorbit despre cum funcţionează clubul “C.S Nautic Banat”, loc deschis tuturor iubitorilor de sporturi nautice.

Concluziile întâlnirii sunt interesante mai ales pentru că reies din ideile localnicilor și cele ale rezidenţilor străini. Cei din urmă au fost plăcut surprinși să afle despre comunităţiile active ale celor care fac sport și localnicii au aflat despre nevoia existenţei unei asociaţii unde localnicii să poată “adopta” un străin spre a-i ușura integrarea în comunitate. Poate cea mai îndrăzneaţă concluzie este că cel mai mare impediment în a face mișcare sunt scuzele pe care mulţi dintre noi le găsim atunci când nu facem sport.

Vă așteptăm, să dezbatem pe data de 20 iunie  2016, despre ecologie și ce putem face pentru a recicla mai eficient.  

[ENG] Association Timisoara 2021 European Capital of Culture – candidate city  and  Zury Association co-organized on the 30th of May 2016 the debate „We are Europe” # 2.

Young volunteers from Estonia, France, Italy, Spain and Turkey have debated with locals about how can we make sports in Timisoara. Valentin Mureșan on the behalf of the Alergotura Association talked on ways of making sports on public spaces with minimalistic equipment but surrounded by other runners.

Paul Cojocaru has talked about way the sports club “C.S Nautic Banat” works. It is the place open to everybody that is interested in water sports.

The conclusions of the meeting are interesting especially because they arise from the ideas of locals in mixture with those of the internationals living in Timisoara. The foreigners have been pleased to find out about the existance of active comunities of people that make sports and the locals have found about the need of the existance of an association where the locals can „adopt” a foreigner in order to ease the integration in the comunity. Maybe the most daring conclusion is that the biggest obstacle stoping us to make sport is our own excuse.

We invite you to join us at the next debate on the 20th. of June 2016. We will debate about environment and what we can do to recycle more efficiently.

IMG_5356

IMG_5363

IMG_5403

IMG_5383

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul