Bursa de Spectacole Sibiu

unnamed

S-AU PRELUNGIT ÎNSCRIERILE LA BURSĂ PÂNĂ LA 1 MAI!

Ești artist, curator, impresar, director de festival, programator, producător, promotor? Mai ai 15 zile să te înregistrezi la Bursa de Spectacole!
Până acum, și-au dat întâlnire la Sibiu reprezentanţi din 32 de ţări, de la 55 de structuri culturale. Printre ţările care vor fi reprezentate se numără: România, Belgia, Polonia, Ungaria, Italia, Spania, Elveţia, Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Belarus, Bulgaria, Germania, India, Iran, Hong Kong, Kazakstan, Malaesia, Zimbabwe, Israel, Egipt, etc
MOTIVE SĂ TE ÎNREGISTREZI:

– Socializare

– Schimb de experienţe

– Colaborări și noi parteneriate

– Participare gratuită la ateliere, conferinţe, evenimente de socializare

– Acces la baza de date care include contactele tuturor participanţilor, scurte prezentări ale instituţiilor, descrieri de spectacole

– Prezentarea unui proiect pe care vrei să-l implementezi și pentru care îţi cauţi parteneri, în cadrul secţiunii „Call for projects”. Toate prezentările scurte ale proiectelor vor fi disponibile într-o secţiune specială de pe site-ul Bursei.

INFORMAŢII UTILE:

Bursa de Spectacole de la Sibiu nu poate acoperi costurile de transport și cazare pentru participanţii la Bursă, însă avem tarife preferenţiale la Hotel Ibis. Pentru a beneficia de reducere, când faceţi rezervarea menţionaţi că sunteţi participant la Bursa de Spectacole de la Sibiu.
Pe baza ecusonului de participant, veţi avea acces la clubul  Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (10-19 iunie 2016).

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul