Poetica luminii / Leon Vreme / 17 noiembrie 2015 / Muzeul de Artă Timişoara

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Evenimente > Poetica luminii / Leon Vreme / 17 noiembrie 2015 / Muzeul de Artă Timişoara

Muzeul de Artă din Timişoara, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici, cu sprijinul Calpe Gallery, prezintă:

Expoziţia retrospectivă Leon Vreme

 “Poetica luminii”

17 noiembrie – 8 decembrie 2015

Vernisaj marţi 17 noiembrie, ora 18
Prezintă Ciprian Radovan

Lucrările pictorului Leon Vreme, realizate în cei aproape 60 de ani de carieră artistică, reunite în expoziţia retrospectivă “Poetica luminii” la Muzeul de Artă din Timişoara, sunt o confirmare a importanţei operei sale în arta românească şi o deschidere spre recunoaşterea universală.
Vernisajul va avea loc marţi 17 noiembrie, ora 18. Despre expoziţie și despre artist vor vorbi Ciprian Radovan şi prof. univ. dr. Victor Neumann, director al Muzeului de Artă Timişoara.
Expoziţia rămâne deschisă până în data de 8 decembrie 2015.

“La începutul anilor ’60, limbajul abstract, care oferea noi posibilităţi de cercetare vizuală, devenea o provocare pentru pictură. […] Problematica artei abstracte a apărut în România în anii 1960-1970, după ce fenomenul internaţional luase amploare. […] La scurt timp după debutul său ca peisagist, în 1957 şi după primele serii de lucrări, angajate încă într-un stil figurativ, la începutul anilor 1960, Leon Vreme a deschis calea unor căutări de natură formală, interesat fiind îndeosebi de practica artistică. Aceste căutări l-au condus spre adevarate experimente pur plastice iniţiind pentru el, dar şi pentru privitori, o lume nouă şi neaşteptată, a carei bogăţie nu se rezumă la o naraţiune, ci la raporturi formale sau la experimente ale intensităţilor cromatice. Aceste raporturi între formă, materie şi culoare au devenit adevăratele sale personaje şi au dat naştere unor stări emoţionale sau de percepere interiorizată, trăind în faţa publicului cu o intensitate excepţională. […] La începutul anilor 1970 viziunea sa abstractă se radicalizează în unele serii tematice, care dezvoltă “structuri”, module repetate (…). […] În toată aceasta diversitate de viziuni plastice, Leon Vreme a rămas fidel picturii ca o suprafaţă bidimensională, capabilă să exprime, ea singură, întregul conţinut spiritual şi plastic imaginat de artist.”
Ileana Pintilie

“(…) Leon Vreme elaborează o tehnică complexă a suprapunerii de straturi de materie cromatică, zgrafitate, suprapuse peste aceste accidente de relief incizat şi cumulativ, de ştergeri şi accentuări care îi permit să dezvolte o poetică a luminii conţinute, iradiante de dincolo de ecranul substanţial. “
Alexandra Titu

Leon Vreme
Născut în anul 1930 la Noul Caragaci.
Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu Cluj-Napoca, Promoţia 1957
Din 1957 participă la saloanele oficiale din Timişoara, precum şi la saloanele republicane şi expoziţiile reprezentative ale filialei UAP din Timişoara la Bucureşti.
25 Expoziţii personale în ţară
10 Expoziţii personale în străinătate
50 Participări la expoziţii internaţionale
45 Expoziţii colective şi de grup în străinatate

leon vreme afis

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul