Concert vocal – simfonic la Filarmonica Banatul, vineri, 30 octombrie 2015

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Evenimente > Concert vocal – simfonic la Filarmonica Banatul, vineri, 30 octombrie 2015

FILARMONICA „BANATUL”

        Avancronica de concert

Vineri 30 octombrie 2015 ora 19

Prin concertul din 30 octombrie ieşim din tiparul clasicelor manifestări muzicale ale orchestrelor din filarmonici. Datorită faptului că o parte a membrilor Filarmonicii „Banatul” va efectua un turneu de concerte în vestul Europei, s-a hotărât ca şi publicul nostru să profite de programul ce va fi prezentat acolo. Este vorba de a audia un concert vocal-simfonic cu muzica filmului „Stăpânul Inelelor”.  Pentru cei care nu cunosc, sau nu au vizionat această faimoasă trilogie, să spunem că este bazată pe cele trei volume ale scriitorului John Ronald Reuel Tolkien. De fapt este un mănunchi de poveşti, istorisiri imaginare, legende, eseuri literare ce se petrec într-o lume fantastică numită Arda. Dacă am esenţializa, am putea spune că este o povestire fantastică despre spiritul uman şi dorinţa sa de libertate. Filmul cu acelaşi nume a devenit în scurt timp unul dintre marile proiecte cinematografice care a câştigat milioane de fani în întreaga lume. Un rol primordial l-a constituit excepţionala coloană sonoră semnată de Howard Shore. Ea a fost înregistrată pentru film de către orchestra Filarmonicii din Londra, la care şi-au dat concursul mari artişti cum sunt Ben Del Maestro, Enya, Renée Fleming, James Galway Emiliana Torrini. Câteva cuvinte despre compozitor. Howard Leslie Shore s-a născut în Canada în 1946. A compus în special muzică pentru filme, peste 80. Principalul regizor cu care a colaborat a fost regizorul David Cronenberg. Alt film celebru pentru care a compus muzica a fost „Tăcerea mieilor”, câştigător a 5 premii Oscar. De la acest film şi încă altele, i s-a tras renumele că scrie muzică la filme psihologice, întunecate, ameninţătoare. De aceea a fost o mare surpriză că a semnat muzica la un film epic de o asemenea amploare. Muzica trilogiei a fost votată drept cea mai bună coloană sonoră a tuturor timpurilor, sondajul plasând-o peste muzica din „Războiul Stelelor, sau „Lawrence al Arabiei”. Ideea prezentării unui concert cu această celebră muzică îi aparţine dirijorului concertului, maestrul Raymond Janssen, cu acordul conducerii Filarmonicii „Banatul”. Pe lângă orchestra simfonică îşi dă concursul şi corul „Ion Românu” pregătit de maestrul Iosif Todea.

Mircea Tătaru

banner 30 oct CVS

 

 

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul