Festivalul Internaţional de Literatură de la Timișoara, 21 – 23 octombrie 2015

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Evenimente > Festivalul Internaţional de Literatură de la Timișoara, 21 – 23 octombrie 2015

Andrei Pleșu și Ioana Pârvulescu, în deschiderea celei de a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timișoara

  • Festivalul Internaţional de Literatură de la Timișoara. Ediţia a IV-a (FILTM): 21-23 octombrie 2015, Muzeul de Artă, Sala Barocă

 

  • Meir Shalev (Israel), György Dragomán, György Dalos (Ungaria), Radka Denemarková (Republica Cehă), Marjana Gaponenko(Austria, Ucraina), Lidija Dimkovska(Republica Macedonia), Adisa Basić (Bosnia și Herţegovina), alături de Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu, Cristian Teodorescu, Ioan T. Morar, Bogdan-Alexandru Stănescu, Miruna Vlada, Petru Ilieșu

 

  • „Ediţia din 2015 a FILTM propune o serie de evenimente culturale care, prin calitate, inedit, intensitate, dar mai ales prin personalitatea și originalitatea celor 14 scriitori invitaţi, vor transforma Timișoara într-un oraș de poveste. Pentru trei zile, cât durează a patra ediţie a FILTM, capitala Banatului se poate considera o capitală literară europeană.”

(Robert Șerban, președintele FILTM)

 

 

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internaţional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitaţi cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferinţe la Universitatea de Vest.

 

Punctul de greutate al evenimentului îl constituie cele 3 seri de lecturi publice și dezbateri plănuite să aibă loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara în perioada 21-23 octombrie, zilnic, începând cu ora 18.00:

Miercuri, 21 octombrie

Deschiderea celei de a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” – Robert Şerban, Președintele Festivalului
Cuvânt de bun-venit din partea lui Victor Neumann, Directorul Muzeului de Artă din Timișoara
Dialog deschis, cu tema „Nevroze, dileme, utopii”
Participă: György Dalos (Ungaria), Radka Denemarková (Republica Cehă), Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu (România)
Moderator: Mircea Mihăieș, eseist, scriitor și critic literar
Dialog cu publicul

 

Joi, 22 octombrie

Lectură Marjana Gaponenko – din povestirea Wintertraum (apărută în antologia Weihnachten kann kommen, Suhrkamp Verlag, 2013), traducere din limba germană de Maria Irod
Lectură Meir Shalev – din Roman rusesc: ediţia în limba română, Editura Univers, 2014, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu
Lectură György Dragomán – din romanul Rugul: ediţia în limba română, Editura Polirom, 2015, traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarţă
Lectură Cristian Teodorescu – din romanul Șoseaua virtuţii. Cartea câinelui, apărut la Editura Cartea Românească, 2015
Lectură Ioan T. Morar – fragment inedit, din volumul în pregătire, Sărbătoarea corturilor
Dialog deschis – moderatoare: Ana Pușcașu, poetă și cercetătoare literară
Dialog cu publicul

 

Vineri, 23 octombrie

Cuvânt de salut din partea Primarului orașului Timișoara, Nicolae Robu

Lectură Lidija Dimkovska – selecţie de poeme, din volumul Diferenţăapărut la Editura Tracus Arte, în 2012, traduceri în limba română: Constantin și Gabriela Abăluţă, Ioana Ieronim, Dagmar Maria Anoca și autoarea
Lectură Adisa Basić – selecţie de poeme, în traducerea Ljubinkăi Perinac Stankov
Lectură Miruna Vlada – din volumul Bosnia. Partaj, apărut la Editura Cartea Românească, în 2014
Lectură Bogdan-Alexandru Stănescu – din volumul anaBASis, apărut la Editura Cartea Românească, în 2014
Lectură Petru Ilieșu – din cartea-instalaţie
Bottle Book. Capitolul II (2014)
Dialog deschis – moderator: Matei Martin, jurnalist la Dilema veche și la Radio România Cultural
Dialog cu publicul
Închiderea celei de a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timișoara (FILTM)

 

Programul întâlnirilor scriitorilor invitaţi la FILTM cu elevii de liceu: http://www.filtm.ro/lecturi-in-licee/

Programul conferinţelor de la UVT: http://www.filtm.ro/conferinte-la-universitatea-de-vest/

afis final filtm Mail

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul