Dezbaterea Potenţialul industriilor culturale creative în Timișoara și regiune

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Comunicate de presă > Dezbaterea Potenţialul industriilor culturale creative în Timișoara și regiune

Asociaţia Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021 a organizat marţi, 17 martie 2015, la Ambasada, o discuţie liberă cu tema  Potenţialul industriilor culturale creative în Timișoara și regiune, moderată de Simona Neumann – Director Executiv al Asociaţiei. La întâlnire au participat reprezentaţi ai industriilor culturale creative din domenii precum IT, arhitectură, artele spectacolului, arte vizuale, ecologie, publicitate, meşteşuguri, design, film, arhitectură.

S-au discutat exemple de bună practică din experienţele și proiectele proprii ale participanţilor și s-au dezbătut modalităţile și mijloacele prin care aceste acţiuni pot implica și pot aduce în conștiinţa cetăţenilor rolul semnificativ pe care îl au în susţinerea candidaturii orașului în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. În urma dezbaterii, o parte din actorii culturali prezenţi și-au asumat organizarea unor evenimente culturale care vizează acţiuni de mobilizare și implicare directă a cetăţenilor, în scopul sprijinirii candidaturii orașului în competiţia pentru acest titlu.

Asociaţia Timișoara – Capitală Culturală Europeană mulţumește pe această cale tuturor participanţilor la dezbatere pentru interesul și implicarea acestora în sprijinirea candidaturii orașului în competiţia pentru titlul european.

 

18 Martie 2015

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul